Friday, November 15, 2013

Fotografie de eveniment


Cochetând de multa vreme cu fotografia am avut ocazia sa aud, sa citesc, sa experimentez diverse situații în fotografia de eveniment. De aici si idea de a scrie despre acest subiect.

Eu unul cred ca fotografii de eveniment pot fi împărțiți în câteva categorii clare:
Inconștienții – cei care întreabă pe forumuri dedicate: “In week-end merg sa fotografiez la un eveniment, ce setări sa folosesc la aparat?”;
Amatorii – cei care dețin un DSLR si câteva obiective, știu cate ceva despre fotografie si încearcă si ei sa scoată un ban;
Artiștii – cei care fac fotografii foarte reușite cu teme diverse dar care mergând la eveniment realizează cadre a căror frumusețe doar ei o înțeleg;
Profesioniștii – cei care știu ce trebuie sa facă, care știu sa asculte si sa tina cont de exigentele si solicitările clientului, cei care știu sa explice unui client ce este necesar si ce ar trebui sa facă.

Din punct de vedere al clienților, aceștia in cea mai mare parte, sunt necunoscători în ale fotografiei și nu doresc decât sa poată vedea la sfârșitul evenimentului fotografii care sa le bucure ochiul și sufletul.
Din păcate de multe ori am întâlnit situații in urma cărora clientului i-a plâns atât portofelul cât și ochiul. Cine este vinovat de aceste situații: fotograful nepregătit sau clientul necunoscător?

Nu am să înțeleg niciodată cum un individ cu un aparat de fotografiat pe care nu știe să îl folosească se poate autointitula fotograf și cum de are curajul, în această calitate, să oferte niște servicii contra unor costuri, uneori exagerat de mari.
Cum de altfel nu am să înțeleg clienții care nu își pun întrebări atunci când li se oferă servicii la prețuri foarte mici. Sau pe cei care aleg un singur individ care sa facă atât foto cât și video, eventual și altele, gen maestru de ceremonii.

Din păcate aceste situații au dus la scăderea valorii serviciilor de foto-video, in defavoarea clientului. Acesta se bucură a găsit un chilipir și de fapt se alege cu un CD de fotografii care nu sunt clare, nu sunt încadrate corespunzător, nu exprimă nimic. Iar cei care oferă calitate pierd clienții datorită costurilor mai mari, justificate de altfel. Justificate de costul echipamentului, de costurile de instruire, de costurile indirecte datorate timpului alocat unui client.

Nu sunt fotograf de evenimente, dar am avut norocul să participat la câteva ca învățăcel. Cel mai greu mi s-a părut la o nuntă, când am stat pe teren” de Sâmbătă, ora 10 am, până Duminică, ora 6 am. Aproape 24 ore. Apoi am mai stat câteva zile să selectez fotografiile, să le retușez unde a fost cazul. Cu tot cu eveniment, să spunem un 5 zile de lucru. Iar clientul vrea să achiziționeze aceste servicii la 100-200 RON (eu nu am fost pe bani la acest eveniment și nici nu am fotografiat pe bani). Și găsește, culmea. Dar cu ce se alege: cu un individ care la sfârșitul evenimentului copiază pozele” de pe card pe CD și i le dă clientului, fără să arunce un ochi pe ele, măcar să șteargă cadrele total nereușite.
Mai rău este că există și alternativă, respectiv clientul plătește o sumă frumușică și primește același gunoi.

Ca o concluzie:
Cetățeni în căutare de fotograf/cameraman – aveți grijă ce alegeți, cereți referințe și portofoliu și mai ales, aveți grijă atunci când costurile sunt prea mici. Și țineți minte, nu întotdeauna dacă aparatul foto este mare fotografiile vor fi reușite.
Utilizatori de DSLR, nu mergeți să ruinați evenimentul unui om doar pe ideea că dacă aveți DSLR fotografiile vor ieși profesionale. Întâi cunoașteți-vă echipamentul, experimentați, mergeți ca fotograf secundar, cunoașteți-vă limitele.

No comments:

Post a Comment