Saturday, April 12, 2014

O fuga prin Targu Jiu

Am tot fost prin  Târgu Jiu, dar fără a avea posibilitatea de a petrece timp acolo. Mers, rezolvat problemele, plecat înapoi. Săptămâna aceasta însă am avut șansa să o fac. Ajuns în zonă cu treabă, cum nebănuite sunt căile administrației în dulcea noastră țară, am fost nevoit sa aștept câteva ore pentru ca o platformă electronică nărăvașă să se hotărască să funcționeze.

Și cum se spune că tot răul spre bine, fiind o zi superbă de primăvară, și am avut și norocul să găsesc un loc de parcare, am plecat la picior prin  centrul orașului. 

Am rămas plăcut impresionat. Chiar mi-a plăcut. Curat, lume liniștită, băncuțe, flori. Am ajuns și în Grădina Publică, parte a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” unde am revăzut Poarta Sărutului și Masa tăcerii, opere ale lui Constantin Brâncuși.

Dacă aveți drum prin Târgu Jiu, cred ca merita să vă opriți măcar o oră pentru a vizita centrul orașului.